Leuştean – Levisticum officinalis G-9

Origine şi istorie:

Leuşteanul, era un zarzavat nelipsit din bucătăria romană. De altfel, originea acestuia se află chiar în bazinul Mediteranei de unde a fost răspândit mai târziu.

Este o plantă perenă de cultură fiind cunoscută din cele mai vechi timpuri.

Descriere

Aroma sa caracteristică îl face potrivit pentru murături şi oţeturi aromate, supe şi mâncăruri de cartofi, sosuri de roşii, salate, ciorbe, drob, etc... Ajută foarte mult în curele de slăbire, balonare, etc.

Leuşteanul se cultivă pentru frunzele şi seminţele sale întrebuinţate în arta culinară.
Planta este glabră, robustă, lucitoare şi atinge înălţimea de 1 - 2 m. Toate părţile plantei prezintă o aromă specifică.
Subteran, prezintă un rizom gros (uneori ramificat) ce se prelungeşte cu o rădăcină pivotantă.
Florile sunt de culoarea galben - deschis, dispuse în umbrele. Înfloreşte în perioada iunie - august.
La un gram intră 200 - 240 de seminţe, facultatea germinativă este de 30 - 50% şi se păstrează 2 - 3 ani.
Specia are pretenţii reduse faţă de factorii de vegetaţie, creşte şi se dezvoltă bine la temperatura de 10 - 12°C.
Este rezistentă la temperaturile scăzute de peste iarnă. 
Rădăcinile sunt bine dezvoltate, fapt pentru care specia este relativ rezistentă la secetă.
Cerinţe mai mari pentru apă are doar în primul an de viaţa, la începutul perioadei de vegetaţie.
Are pretenţii modeste faţă de sol, indicate fiind solurile mijlocii spre uşoare (luto-nisipoase sau nisipo-lutoase).
Ca poziţie preferă mai mult locurile umbrite.

Terenul pe care se va cultiva leuşteanul trebuie lucrat “grădinăreşte”.
Leuşteanul se înmulţeşte şi prin despărţirea tufelor, cu plantare primăvara, devreme.
Frunzele se recoltează, începând din anul I, iar fructele şi rădăcinile numai din al doilea an de cultură.
După fiecare recoltare, frunzele trebuie să fie transportate cât mai repede la umbră.
Leuşteanul are şi întrebuinţări farmaceutice. În rizomi şi rădăcini se găseşte ulei volatil (1%), dar şi alte componente.

Utilizare în gospodărie

    Planta tânără se întrebuinţează pentru asezonarea supelor, fripturii, sosurilor şi a altor mâncăruri. Tocat, se adaugă la friptura de vită şi de berbec, şi la mâncare de castraveţi. Rădăcina, care are gust iute, condimentat, poate fi folosită în loc de piper şi poate constitui un bun stimulent digestiv. Dacă vreţi să captaţi un roi de albine, frecaţi viitorul stup cu leuştean, şi veţi reuşi cu siguranţă, deoarece albinele agreează aroma leuşteanului.

Indicaţii terapeutice:

    Experimentele efectuate pe iepuri au dovedit că după inocularea cu extract de leuştean s-a înregistrat rapid o intensificare a activităţii rinichilor. Acţiunea leuşteanului aminteşte de cea a rozmarinului, deci este foarte indicat în tratarea tulburărilor digestive, scaunelor proaste cu eliminare anevoioasă, gazelor urât mirositoare, mucozităţii.

    Rădăcina de leuştean are acţiune diuretică şi se utilizează în tratarea afecţiunilor urinare, hidropiziei şi a pneumoniilor.

    Ceaiul de leuştean este eficient în tulburări digestive, scaune proaste, formare de gaze, influenţează sângerările organelor din bazinul mic, stimulează fluxul menstrual, eliminarea urinei şi expectoraţiilor în caz de catar bronşic. Se recomandă în deosebi în caz de afecţiuni cardiace având un fond nervos.

    Rădăcina şi seminţele stimulează secreţia mucoaselor. Se recomandă pentru întărirea scheletului sugarilor sau a copiilor firavi. În caz de umflături sau tumori se fierbe rădăcina, partea aeriană sau seminţele şi se adaugă la apa de baie. Ceaiul de leuştean este un diuretic recomandat de majoritatea cărţilor de medicină.

Preparate pe bază de leuştean

    Infuzia de frunze se prepară dintr-o lingură de frunze peste care se toarnă o cană de apă fierbinte. Se lasă la infuzat şi se administrează după răcire cu puţină miere.

    Decoctul de rădăcină se prepară dintr-o rădăcină care, după ce a fost spălată şi uscată, se pune la fiert în 500 ml de apă. Se lasă pe foc 20-30 de minute, iar apoi se consumă rece de-a lungul unei zile.

    Sucul de leuştean se prepară din catevă legături de leuştean care se pasează cu ajutorul unui blender. Acesta se dilueaza cu apă şi este bun ca aport vitaminos, tratând în acelaşi timp şi anorexia.

    Tinctura de rădăcină se prepară din trei linguri de rădăcină de leuştean la care se adaugă în 250 ml de alcool şi se lasă la macerat două săptămâni. După macerare se filtrează şi se administrează câte 20 de picături pe zi.