Iarna nu-i ca vara. O stim cu totii dar asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam complet la plante care impodobesc iarna. Aici doresc sa vorbesc despre plantele perene care ne impodobesc gradina noastra si iarna. De tuia si conifere cam stie toata lumea ca au frunze verzi chiar si la -30 0 Celsius. Lista este scurta, ea putea fi mult mai lunga, dar va prezint cele mai comune plante, care se gasesc si la noi in tara si care ierneaza in gradina fara probleme.

1. Vinetica sau Ajuga reptans

Este o plantă excelentă, atât datorită frunzișului persistent, cât și faptului că asigură un covor vegetal prin creșterea târâtoare. Se plantează în rocării, la acoperirea taluzurilor, la îmbrăcarea suprafețelor umbrite, eu personal o recomand pentru acoperirea solului sub tuia și conifere. Este o plantă considerată călcabilă, desigur nu pentru jucat fotbal pe ea, dar se poate trece peste plantă ocazional.

Sfaturi de îngrijire

Toate speciile sunt plante perene la noi în țară, cu frunze veșnice, adică au frunze și pe timpul iernii. Vinețica nu necesită îngrijiri speciale. Preferă solul nu prea compact și suficient de reavăn în timpul verii. Deși suportă soarele, se simte mai bine la semi-umbră sau umbră. Distanța de plantare recomandată este de 25-30 cm.

2. Urechi de elefant sau Bergenia cordifolia

Urechi de elefant are un aspect unic. Este o plantă perenă rustică, robustă, ce iernează foarte bine păstrându-și frunzele verzi, stralucitoare si carnoase. Este o plantă ideală pentru rocării și borduri mixte, unde asigură decorul pe toată perioada anului prin frunzișul persistent și excelează iarna și la începutul primăverii prin florile sale. Este capabilă să înflorească iarna și primăvara foarte devreme. Este vestitorul primaverii

Sfaturi de îngrijire

Bergenia este o plantă nepretențioasă, preferă locație ușor umbrită, solul permeabil și reavăn. Nu necesită lucrări de întreținere speciale, doar se curăță de frunzele uscate de 2-3 ori pe an si se tunde tija florală după trecerea florilor. Vara necesită udare în locații însorite și sol uscat.

3. Iarba neagră – Erica gracilis sau Calluna vulgaris

Iarba neagră sau Calluna vulgaris, este una dintre puținele plante, care înfloresc iarna. Poate fi plantată în jardiniere pe terase sau la geam pe pervaz, în stâncării, ronduri sau alei. Deși ele par a fi aceeași plantă, diferența o face doar rezistența la ger. În timp ce Calluna rezistă la temperaturi de – 150 Celsius, Erica gracilis rezistă doar până la -30 Celsius. Am văzut în comerț plante de Calluna etichetate ca Erica, dar și invers. Deci nu vă încredeți prea tare în etichetele de la supermarketuri.

În timp ce Calluna vulgaris, este un arbust, cu înălțimi cuprinse între 20 și 80 de cm. Florile pot fi de culoarea albă, roz, țiclam, existând soiuri timpurii, care înfloresc devreme, din iulie până în septembrie, dar există și soiuri târzii, care înfloresc din septembrie până în noiembrie. Avantajul acestei plante o reprezintă faptul, că florile nu se scutură și rămâne o pată de culoare chiar și în februarie. În ultimii ani, au apărut în comerț varietăți mai deosebite, cu inflorescență roșie sau cu frunze care se colorează de la frig în nuanțe de roșu sau portocaliu, au apărut și plante vopsite, care din cauza stratului de vopsea, vor muri la scurt timp, dar atâta timp cât există cerere, va exista cineva care să vopsească plantele în nuanțe de culori stridente.

Sfaturi de îngrijire:

Ambele plante au nevoie de sol acid, adică cu PH-ul sub 6. În majoritatea zonelor din România, apa de la robinet are un PH de 7-7,5, iar după câteva udări, PH-ul din sol, va crește peste valoarea de 6.00. Astfel planta nu va rezista foarte mult. De aceea este recomandat ca udarea plantei să fie redusă la minim. În cazul în care este plantată în exterior sau se află într-o zonă, unde plouă-ninge peste plantă, udatul poate fi complet neglijat. Pe timpul verii este recomandat cu expunere la semiumbră sau umbră, iar în cazul în care planta suferă, este necesar a se adăuga substrat pentru plante citrice, care are un PH de 5-5,5. Plantele la ghivece sau jardiniere, necesită udare, recomandat cu apă de ploaie sau apă cu PH scăzut.

4. Heuchera sau Heuchera hybrida

Heuchera este o plantă perenă rustică, foarte rezistentă, crescută în special pentru coloritul deosebit al frunzelor, care persistă chiar și pe timpul iernii la -300 Celsius , precum și datorită faptului, că, culoarea frunzelor se schimbă de la un sezon la altul. Poate fi plantată de la locații însorite, până la semiumbră. Decorează foarte frumos în grupuri, în special în combinație cu alte soiuri de Heuchera, dar și solitar în cadrul bordurilor mixte, rocăriilor sau pe terase și balcoane. În ultimii ani au apărut multe soiuri hibride, foarte decorative, cu frunze colorate de la negru, la roșu, roz, argintiu, portocaliu sau combinații intre ele.

Sfaturi de îngrijire:

Aceasta planta se simte confortabil la ușoară semiumbră pe un sol care reține umezeala, dar, totodată se drenează bine. Solul humifer și reavăn este preferat deși suportă destul de bine și uscăciunea. Heuchera nu necesită lucrări speciale de îngrijire, decât curățarea frunzelor uscate după iarnă sau tunderea tijelor florale la sfârșitul verii.

5. Heucherela sau Heucherella

Deși pare identică cu Heuchera, foarte multe persoane le confundă și cred că au aceleași necesități. Însă este o plantă complet diferită

Sfaturi de îngrijire:

6. Spânzul sau Helleborus vulgaris

7.  Urechelnița sau Sempervivum

Este o plantă care trăieşte veşnic, chiar şi numele ei care tradusă din latină o spune: semper(veşnic) vivum(a trăi).

Există foarte multe varietăţi de sempervivum, fiecare cu frumuseţea ei. Excelent pentru borduri, stâncării, acoperişuri verzi extensive, pereţi verticali din plante, etc…
Este o plantă foarte rezistentă, atât la temperaturile negative iarna, cât şi la cele pozitive din vară. Este o plantă indistructibilă.Ea preferă solurile nisipoase, bine drenate şi expunerile la soare sau semiumbră.

8. Carex

9. Penstemon digitalis

10. Sedum